Vizita Înaltpreasfințitului
Mitropolit Serafim
9 iulie 2026
În data de 27 iunie 2026, în perioada binecuvântată dintre Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul și prăznuirea Sfinților Apostoli Petru și Pavel, comunitatea noastră a avut deosebita bucurie și onoare de a fi vizitată de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Serafim, părintele nostru duhovnicesc.
În cuvântul său de învățătură, Înaltpreasfinția Sa ne-a îndemnat cu părintească dragoste la o viață creștină disciplinată, ancorată profund în rugăciune și stăruință în post.
La acest moment de sărbătoare, în mijlocul nostru s-au aflat și Episcopul Dr. Johann Schneider alături de soția sa, Dr. Ariane Schneider, buni și vechi prieteni ai parohiei noastre, prezența lor fiind un semn al prețuirii și comuniunii frățești.
Evenimentul s-a încheiat într-o atmosferă de bucurie, prin participarea tuturor celor prezenți la agapă.


